HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 70
DIN DATA DE 28.03.2022

privind aprobarea actelor justificative pentru accesul la locuință și a actelor justificative pentru ierarhizarea prin punctaj, în vederea repartizării locuințelor pentru tineri, destinate închirierii

Consiliul Local al Oraşului Stațiune Predeal, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 28.03.2022,

Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 4756/16.03.2022, referatul de aprobare al Primarului Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 4753/16.03.2022, în calitate de inițiator, raportul de specialitate al SPAS din cadrul UAT Predeal înregistrat sub nr. 4754/16.03.2022,

Văzând avizul favorabil al comisiei III din cadrul consiliului local,

Având în vedere Având în vedere faptul că în Oraşul Predeal există locuinţe pentru tineri, destinate închirierii (ANL) libere și aprobarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii (ANL),

Ținând cont de prevederile relevante din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată şi actualizată, HG nr. 962/2001  privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor <LLNK 11998   152 10 201   0 18>Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, actualizată, Anexa nr. 11 la HG nr. 962/2001  privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor <LLNK 11998   152 10 201   0 18>Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, actualizată,

Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,

În temeiul prevederilor art. 129 alin. 2 lit. c, alin. 6 lit. c, art. 139 alin. 3 lit. g şi art. 196 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Adoptă prezenta,

H O T Ă R Â R E :

Art. 1 Se aprobă actele justificative necesare accesului solicitanților de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, conform Criteriilor de acces la locuință :

  1. acte de identitate (C.I./B.I.) şi certificat de naştere (în copie);
  2. declaraţii autentificate ale titularului cererii de locuinţă şi ale celorlalţi membrii majori ai familiei acestuia – soţ / soţie, copii şi / sau alte persoane aflate în întreţinerea acestuia, din care să reiasă că nu deţin şi nu au deţinut o altă locuinţă în proprietate şi / sau să nu fie beneficiarul unei alte locuinţe cu chirie, proprietate de stat, proprietate a unităţii administrativ-teritoriale sau a unităţii în care îşi desfăşoară activitatea, pe raza administrativ – teritorială a Oraşului Predeal.

Notă : Restricţia referitoare la nedeţinerea unei locuinţe în proprietate nu are în vedere locuinţele înstrăinate în urma unei acţiuni de partaj sau locuinţele trecute în proprietatea statului în mod abuziv şi care nu au fost retrocedate în natură. Restricţia nu se aplică în cazul deţinerii cu chirie a unui spaţiu locativ în cămine de familişti sau nefamilişti, şi nici chiriaşilor din locuinţele preluate abuziv de stat şi care fac obiectul unor solicitări de retrocedare sau care sunt retrocedate către foştii proprietari. Prin cămine de familişti sau nefamilişti se înţeleg clădirile dotate cu camere de locuit individuale şi cu dependinţele, dotările şi utilităţile comune. De asemenea, restricţia nu se aplică în situaţia în care titularul cererii de locuinţă şi ceilalţi membri ai familiei acestuia – soţ/soţie, copii şi/sau alte persoane aflate în întreţinerea acestuia – deţin, alături de alte persoane, cote-părţi dintr-o locuinţă, dobândite în condiţiile legii.

  1. Adeverinţă de la angajator, semnată, ştampilată şi datată, din care să reiasă că angajatorul are sediul social sau punct de lucru în Oraşul Predealşi extras din Revisal, semnat şi ştampilat de

Art. 2 Se aprobă actele justificative necesare stabilirii punctajelor solicitanților de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, conform Criteriilor de ierarhizare prin punctaj :

  1. Situaţia locativă actuală:
  • contractul de închiriere, înregistrat la ANAF, în cazul chiriaşilor, din care să reiasă suprafaţa închiriată (în copie). Se va ataşa fişa locativă şi actul de proprietate al spaţiului (în copie);
  • declaraţie pe proprie răspundere, din partea proprietarului locuinţei, pentru cei care sunt toleraţi în spaţiu, din care să reiasă numărul persoanelor care locuiesc în acelaşi imobil şi suprafaţa locativă. Se va ataşa fişa locativă sau actul de proprietate al spaţiului, precum şi actele de identitate ale persoanelor care locuiesc în imobil (în copie);
  1. Starea civilă actuală:
  • documente care să ateste starea civilă (certificat de căsătorie, sentinţă judecătorească sau alte acte de divorţ, certificat de deces etc.), în copie;
  • număr de persoane în întreţinere:
  1. certificatele de naştere ale copiilor (în copie);
  2. acte de identitate ale persoanelor aflate în întreţinerea titularului cererii de locuinţă (în copie) şi act doveditor al raportului juridic de întreţinere;
  3. Starea de sănătate actuală:
  • certificate medicale eliberate de medici specialişti şi/sau certificate eliberate de comisiile de evaluare a persoanelor cu handicap, din care să rezulte că solicitantul sau un alt membru al familiei suferă de o boală care necesită însoţitor sau o cameră în plus (în copie); Persoana cu handicap trebuie să facă dovada domiciliului în Oraşul Predeal la data depunerii cererii şi să nu deţină şi să nu fi deţinut o locuinţă în proprietate.
  1. Vechimea cererii solicitantului :
  • copie după cererea de locuinţă efectuată numai individual şi în nume propriu sau numerele de înregistrare ale cererilor depuse de solicitantul locuinţei, din care să reiasă vechimea cererii solicitantului;
  1. Nivelul de studii şi/sau pregătire profesională :
  • documentele care să ateste ultima formă de învăţământ absolvită de titularul cererii (în copie) şi/sau dovada specializării la locul de muncă (în copie);
  1. Situaţii locative sau sociale deosebite, după caz:
  • dovadă eliberată de instituţie pentru tinerii proveniţi din case de ocrotire socială şi care au împlinit 18 ani;
  • sentinţa judecătorească sau alte acte doveditoare, pentru tinerii care au adoptat sau adoptă copii (în copie) ; Pentru cei care adoptă copii – cerere de adopţie mai veche de un an.
  • sentinţa de evacuare sau notificare de evacuare prin executor judecătoresc, în cazul tinerilor evacuaţi din case naţionalizate (în copie).
  1. 7. Venitul mediu net lunar / membru de familie:
  • Adeverinţă de la angajator, semnată, ştampilată şi datată, din care să reiasă venitul net lunar, în cazul persoanelor angajate cu contract de muncă;
  • Adeverinţă eliberată de Administraţia Finanţelor Publice, pentru persoanele care nu realizează venituri;
  • Cupon / extras de cont pentru toate categoriile de indemnizaţii, alocaţii etc.;
  • Cupon / extras de cont pentru pensionari;
  • Cupon /extras de cont pentru şomeri:
  • Adeverinţă de venit pentru persoanele fizice autorizate;

Alte acte doveditoare din care să reiasă venitul net lunar / membru de familie.

Art. 3 Se aprobă perioada de depunere a actelor justificative, conform Criteriilor de acces și Criteriilor de ierarhizare prin punctaj, dosare noi sau completări la dosarele depuse anterior de solicitanți, respectiv : 18.04.2022 – 13.05.2022.

Art. 4. Cu data prezentei hotărâri, se revocă HCL nr. 121/23.07.2021.

Art. 5 Structura pe specialități a membrilor Comisiei sociale pentru analizarea solicitărilor/cererilor privind repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii și comisia de soluționare a contestațiilor se mențin așa cum au fost aprobate prin HCL nr. 122/23.07.2021, D.P. nr. 101/16.09.2021 și D.P. nr. 102/16.09.2021.

Art. 6 Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.

Art. 7 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, SPAS din cadrul UAT Predeal și se publică pe site-ul entității.

Art. 8 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Bercea Bogdan-Ștefan

AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel   

Tehnoredactat: OGP/4ex.

DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului                        
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex. SPAS

Modalitatea de vot – 9 pentru, 1 consilier local nu participă la vot, 10 prezenți din 11 consilieri locali în funcție

Posted in HCL
Skip to content