HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 20
DIN DATA DE 30.01.2025

privind modificarea anexei nr. 1 la HCL nr. 233 din data de 14.11.2024 privind concesionarea directă a spațiilor cu destinația de cabinete medicale pentru medicina de familie, cabinete stomatologice, laboratoare de tehnică dentară, laboratoare de analize medicale şi alte activităţi conexe actului medical, în sensul îndreptării unei erori materiale

Consiliul Local Predeal, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30.01.2025,

Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 1794/29.01.2025, referatul de aprobare al primarului Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 1795/29.01.2025, în calitate de inițiator, raportul de specialitate al SPAS din cadrul Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 1796/29.01.2025,

Având în vedere avizul comisiei de specialitate IV a Consiliului Local Predeal,

În conformitate cu prevederile relevante cuprinse în art. 14, alin. (4) și (7) din OG nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, HG nr. 884/2004 privind concesionarea unor spații cu destinația de cabinete medicale, cu modificările ulterioare, Ordinului comun nr. 946/299/2004 pentru aprobarea modelului-cadru al contractului de concesiune încheiat în temeiul HG nr. 884/2004 privind concesionarea unor spații cu destinația de cabinete medicale, art. 7, alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată,

Ţinând seama de prevederile art. 80-84 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2), lit. c) și d), alin. (6), lit. a), alin. (7), lit. c), 139 alin. (2), lit. g) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Adoptă prezenta,

H O T Ă R Â R E :

Art. 1 Se aprobă modificarea anexei nr. 1 la HCL nr. 233 din data de 14.11.2024 privind concesionarea directă a spațiilor cu destinația de cabinete medicale pentru medicina de familie, cabinete stomatologice, laboratoare de tehnică dentară, laboratoare de analize medicale şi alte activităţi conexe actului medical, în sensul modificării capului de tabel, coloana a patra, referitoare la valoare redevență din valoare redevență euro/lună în valoare redevență euro/an, conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.

Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, SPAS din cadrul UAT Predeal și se publică pe site-ul entității.

Art. 4 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Cherciu Oana Elena

AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel   

Tehnoredactat: OGP/4ex.

DIFUZARE:

1 ex. Institutia Prefectului                        

1 ex. Primar

1 ex. Secretar

1 ex. SPAS

 

Modalitatea de vot – 10 pentru, 10 prezenți (9 fizic, 1 on-line) din 13 consilieri locali în funcție

Posted in HCL
Skip to content