HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 164
DIN DATA DE 05.09.2025

privind completarea proiectului tehnic (PT), a indicatorilor tehnico-economici aprobați prin HCL nr. 329/21.11.2023 și actualizarea devizului general pentru realizarea obiectivului de investiții ”Eficientizare energetică Centru de permanență și ambulanță Predeal, Județul Brașov”, proiect finanțat prin ”Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fondul local, I.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale”

Consiliul Local Predeal, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 05.09.2025,

Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 14557/01.09.2025, referatul de aprobare al primarului Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 14558/01.09.2025, în calitate de inițiator, raportul de specialitate al SAPDITUPIP din cadrul UAT Predeal, înregistrat sub nr. 14559/01.09.2025,

Văzând avizul comisiilor de specialitate I și II ale Consiliului Local Predeal,

Având în vedere HCL nr. 329/21.11.2023 privind aprobarea documentației tehnico-economice faza PT și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul ”Eficientizare energetică Centru de permanență și ambulanță Predeal, Județul Brașov”, proiect finanțat prin ”Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fondul local, I.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale” , dispoziția de șantier nr. 1/23.04.2025, emisă de SC Carpat Rail SRL, Notificare asistență de specialitate nr. 52701.04.2025, emisă de Direcția de Sănătate Publică a Județului Brașov,

În conformitate cu dispozițiile relevante din art. 41 și 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind  finanțele publice locale, cu completările și modificările ulterioare, art. 42, lit. B din Legea nr. 500/2002 a finanțelor publice, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, precum și a Normelor de aplicare a Legii nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare,

Având în vedere dispozițiile art. 80-84 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. b) și d), alin. (4), lit. d), alin. (7), lit. k), art. 139, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Adoptă prezenta,

H O T Ă R Â R E :

Art. 1 Se aprobă actualizarea proiectului tehnic (PT), astfel cum a fost aprobat prin HCL nr. 329/21.11.2023, potrivit soluțiilor date prin dispoziția de șantier nr. 1/23.04.2025 în cadrul obiectivului de investiție ”Eficientizare energetică Centru de permanență și ambulanță Predeal, Județul Brașov”, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă devizul general pentru proiectul ”Eficientizare energetică Centru de permanență și ambulanță Predeal, Județul Brașov”, conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Se aprobă principalii indicatori tehnico-economici aferenți investiției ”Eficientizare energetică Centru de permanență și ambulanță Predeal, Județul Brașov”, conform anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4 Se aprobă finanțarea cheltuielilor neeligibile din bugetul local al Orașului Predeal, pentru proiectul ”Eficientizare energetică Centru de permanență și ambulanță Predeal, Județul Brașov”.

Art. 5 Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.

Art. 6 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, primarului orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, SAPDITUPIP și se publică pe site-ul entității.

Art. 7 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Boldan Ștefan Adrian

AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel   

Tehnoredactat: OGP/4ex.

DIFUZARE:

1 ex. Institutia Prefectului                        

1 ex. Primar

1 ex. Secretar

1 ex. SAPDITUPIP

 

Modalitatea de vot – 11 pentru, 1 abținere, 12 prezenți (8 fizic, 4 on-line) din 13 consilieri locali în funcție

Posted in HCL
Skip to content