HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 89
DIN DATA DE 30.05.2025
privind vânzarea prin prin licitație publică a imobilului teren domeniul privat al Orașului Predeal, identificat cu nr. top. 2111/3/1/b/8, înscris în CF 119108 Săcele, în suprafață de 250 mp, situat în Orașul Predeal, localitatea Timișul de Jos, zona Dâmbul Morii, str. Izvorului, Județul Brașov
Consiliul Local al Oraşului Predeal, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30.05.2025,
Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 8509/22.05.2025, referatul de aprobare al Primarului Orașului Predeal, în calitate de inițiator, înregistrat sub nr. 8511/22.05.2025, raportul de specialitate al Serviciului Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Autorizări Construcții, Disciplina în Construcții, Cadastru, Registru Agricol din cadrul UAT Predeal, înregistrat sub nr. 8512/22.05.2025,
Având în vedere avizul comisiilor de specialitate I, II și IV ale Consiliului Local Predeal,
În conformitate cu prevederile legale relevante cuprinse în art. 1650 și urm. C.Civ., cu modificările şi completările ulterioare,
Ţinând seama de prevederile art. 80-84 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2), lit. c), alin. (6), lit. b), art. 139 alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 341, art. 363, raportat la art. 334-346, art. 311 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Adoptă prezenta,
H O T Ă R Â R E :
Art. 1 Se aprobă vânzarea prin prin licitație publică, a imobilului teren aparținând domeniului privat al UAT Predeal, identificat cu nr. top. 2111/3/1/b/8, înscris în CF 119108 Săcele, în suprafață de 250 mp, situat în Orașul Predeal, localitatea Timișul de Jos, zona Dâmbul Morii, str. Izvorului, Județul Brașov.
Art. 2 Se aprobă raportul de evaluare nr. 205/05.05.2025, a imobilului teren aparținând domeniului privat al UAT Predeal, identificat cu nr. top. 2111/3/1/b/8, înscris în CF 119108 Săcele, în suprafață de 250 mp, situat în Orașul Predeal, localitatea Timișul de Jos, zona Dâmbul Morii, str. Izvorului, Județul Brașov, întocmit de către expert evaluator ing. Ruxandra Enescu, anexa 1 la prezenta hotărâre.
Art. 3 Se aprobă preţul minim al vânzării în cuantum de 47.278 lei fără TVA, echivalentul a 9.500 euro fără TVA (la cursul 1 euro = 4,9766 lei la data evaluării), respectiv 189,11 lei/mp, echivalentul a 38 euro/mp, prețul în lei cu TVA fiind 56.261 lei, având în vedere raportul de evaluare nr. 205/05.05.2025, elaborat de expert evaluator ing. Ruxandra Enescu, înregistrat în fișa de mijloc fix cu nr. de inventar 500338.
Art. 4 Se aprobă studiul de oportunitate și caietul de sarcini cu anexe ale imobilului teren identificat cu nr. top. 2111/3/1/b/8, înscris în CF 119108 Săcele, în suprafața de 250 mp, Orașul Predeal, localitatea Timișul de Jos, zona Dâmbul Morii, str. Izvorului, Județul Brașov, anexele 2, 3 la prezenta hotărâre.
Art. 5 Plata se face integral la data semnării contractului de vânzare-cumpărare.
Art. 6 Contractul de vânzare-cumpărare se va încheia în termen maxim de 30 zile de la data adjudecării terenului prin licitaţie publică.
Art.7 Se împuternicesc primarul, viceprimarul sau secretarul general al Oraşului Predeal să semneze contractul de vânzare-cumpărare în faţa notarului public.
Art. 8 Câștigatorul licitaţiei are obligaţia de a suporta cheltuielile aferente cadastrului şi înscrierii terenului în cartea funciară, precum şi pe cele ocazionate cu perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în faţa notarului public.
Art. 9 Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art. 10 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, Serviciului Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Autorizări Construcții, Disciplina în Construcții, Cadastru, Registru Agricol din cadrul UAT Predeal și se publică pe site-ul entității.
Art. 11 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Fleșieru Sebastian Constantin
AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel
Tehnoredactat: OGP/4ex.
DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului Județului Brașov
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex. Serviciul Urbanism-Cadastru
Modalitatea de vot – 11 pentru, 1 vot împotrivă, 12 prezenți (12 fizic) din 13 consilieri locali în funcție