HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 73
DIN DATA DE 24.04.2026
privind aprobarea actualizării devizului general, precum și a sumei reprezentând finanțare de la bugetul local pentru realizarea obiectivului de investiții „Pod peste râul Prahova ce face legătura între DN1 și strada Alexandru I. Cuza, Oraș Predeal”, finanțat prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”
Consiliul Local Predeal, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 24.04.2026,
Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 76/23.04.2026, referatul de aprobare al primarului Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 7005/23.04.2026, în calitate de inițiator, raportul de specialitate al SAPDITUPIP din cadrul UAT Predeal, înregistrat sub nr. 7007/23.04.2026,
Văzând avizul comisiilor de specialitate I, II ale Consiliului Local Predeal,
În conformitate cu dispozițiile relevante din art. 44 alin (1) din legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, OUG nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Național de investiții “Anghel Saligny”, Ordinul nr. 1321/2021 pentru aprobarea standardelor de cost aferente obiectivelor de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1), lit a)-c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții “Anghel Saligny”, Ordinul nr. 1333/2021 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții “Anghel Saligny”, pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4, alin. (1), lit.a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021, Legea nr. 141 din 25 iulie 2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prin care s-a modificat cota TVA de la 19% la 21 %, începând cu 1 august 2025, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 87/2025, prin care au fost stabilite unele măsuri bugetare privind implementarea Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”, respectiv potrivit prevederilor art. II alin. (1), (2), (10), se pot efectua transferuri de la bugetul de stat pentru cheltuielile eligibile prin program, numai în condițiile suportării din bugetul local a unui procent de 20% din valoarea aferenta contribuției de la bugetul de stat din fiecare solicitare de transfer depusă în platforma digitală investiții.mdlpa.ro, fără recuperarea ulterioară a sumelor de la bugetul de stat, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, contractul de finanțare al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 4105/07.10.2024, înregistrat la UAT Orașul Predeal cu nr. 16598/22.10.2024, adresele nr. 35555/17.02.2026, nr. 43999/27.02.2026 și nr. 70388/30.03.2026, ale Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, înregistrate la UAT Orașul Predeal sub nr. 2935/18.02.2026, nr. 3416/27.02.2026 și nr. 5654/01.04.2026, prin care se transmite ca în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat pe anul 2026, să comunicăm MDLPA o adresă cu sumele estimate a fi decontate în anul 2026, însoțită de hotărârea de consiliu local prin care se aprobă plata din bugetul local a procentului de 20% din valoarea aferentă contribuției de la bugetul de stat, publicarea în Monitorul Oficial nr. 242/27.03.2026 a Legii nr. 43/2026 a bugetului de stat pe anul 2026, Art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare, HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 80-84 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. b), d), alin. (4), lit. f), alin. (7), lit. m), art. 139, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Adoptă prezenta,
H O T Ă R Â R E :
Art. 1 Se aprobă actualizarea devizului general pentru realizarea obiectivului de investiții „Pod peste râul Prahova ce face legătura între DN1 și strada Alexandru I. Cuza, Orașul Predeal”, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se aprobă suplimentarea finanțării de la bugetul local cu valoarea totala de 18.697,25 lei, suma reprezentând diferența de 2% cota TVA, de la 19% la 21%, conform Legii nr. 141/2025, pentru realizarea obiectivului de investiții „Pod peste râul Prahova ce face legătura între DN1 și strada Alexandru I. Cuza, Oraș Predeal”.
Art. 3 Se aprobă, conform OUG 87/2025, suplimentarea finanțării de la bugetul local cu valoarea totală de 245.977,60 lei cu TVA, reprezentând procentul de 20% din valoarea aferentă contribuției de la bugetul de stat din contractul de finanțare nr. 4105/07.10.2024, pentru realizarea obiectivului de investiții „Pod peste râul Prahova ce face legătura între DN1 și strada Alexandru I. Cuza, Oraș Predeal”.
Art. 4 Se aprobă asumarea cheltuielilor din bugetul local al Orașului Predeal pentru anul 2026, cu suma actualizată în cuantum de 400.951,56 lei, cu TVA, reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local, conform anexei 1 – devizul general, pentru realizarea obiectivului de investiții „Pod peste râul Prahova ce face legătura între DN1 și strada Alexandru I. Cuza, Oraș Predeal”.
Art. 5 Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art. 6 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, SAPDITUPIP și se publică pe site-ul entității.
Art. 7 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Constantin Daniela
AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel
Tehnoredactat: OGP/4ex.
DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex. SAPDITUPIP
Modalitatea de vot – 11 voturi pentru, 11 prezenți (9 fizic, 2 on-line) din 13 consilieri locali în funcție
